Consilier juridic

" Energotehcomplet" SRL
Oraș: Chișinău
Studii: Orice
Experiența de munca: Orice
Salariu: Nespecificat
Program de muncă: Full-time
Misiune post: Asigurarea principiului legalității specific domeniului de activitate desfășurat de companie.
Responsabilități specifice:
- Reprezentarea intereselor Companiei în fața autorităților publice, organelor de drept, persoanelor fizice și juridice
- Reprezentarea Companiei în relația cu instanțele judecătorești pentru soluționarea situațiilor litigioase în care este implicată Societatea, precum și redactarea actelor necesare pentru formularea apărărilor în cauzele procesuale
- Analizarea, întocmirea și aprobarea angajamentelor, contractelor și a altor acte prin care Compania intră în relații comerciale cu terții
- Oferirea de consultații cu caracter juridic în toate domeniile dreptului și redactarea de opinii juridice cu privire la aspecte legale ce privesc activitatea Companiei
- Participarea la elaborarea și redactarea tuturor documentelor contractuale; redactarea proiectelor de contracte, precum si acordarea asistenței la negocierea clauzelor contractuale
- Formularea și transmiterea contestațiilor, cererilor, formulate în conformitate cu dispozițiile legislației în vigoare întru protejarea drepturilor creditorului
- Urmărirea legislației nou apărute și a proiectelor legislative care au tangență cu domeniul de activitate al Companiei
Profilul candidatului:
- Studii juridice superioare
- Experiență în domeniul juridic – minim 1 an
- Cunoașterea și aplicarea consecventă a reglementărilor specifice activității desfășurate, nivel înalt de inteligență, responsabilitate și exigență;
- Cunoașterea limbilor română la nivel avansat și rusă la nivel mediu
- Cunoașterea PC la nivel avansat (Microsoft Office, Outlook, etc)
- Capacitatea de a stabili priorități si de a organiza munca într-un mod eficient
- Capacitatea de a respecta termene limită și de a lucra sub presiunea timpului, capacități bune de analiză și sistematizare a informației;
Beneficii:
- Activitate într-un mediu dinamic și profesionist
- Angajare oficială în câmpul muncii cu pachet social deplin și salariu competitiv.
- Condiții confortabile de lucru

Persoanele interesate sunt invitate să depună CV
la adresa de e-mail: bestclub@bk.ru
Vor fi contactate doar persoanele selectate!
E-mail:
Atașează CV-ul CV de pe site
Atașează CV-ul

Indicați Nume și Prenume

Ai un CV pe site? Intră
Trimite CV-ul

Alegeți jobul

Adaugă o scrisoare de intenție
Închide
Felicitări,
CV-ul tău a fost trimis cu succes! 🥳
Închide